Scrisoarea deschisa adresata poporului roman de catre Arhimandritul Iustin Parvu.
“Tu taci!!!, Tu taci!!!, Tu taci!!!
Cat o sa mai taci?
Trezeste-te, popor roman, trezeste-te roman adormit si nu lasa sa se stearga dintr-o trasatura de condei, tot ce ti-au lasat parintii, nu iti lasa copii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe cat tu stiai sa scrii.”
Parintele Iustin s-a alaturat celor doi titani, impreuna fiind colegi la cele mai “inalte universitati” de viata duhovniceasca: Pitesti, Gherla, Aiud, Canal, Baia Sprie.
Parintele Opre Craciun – Prieten al lui Hristos si al sufletelor doctor.
Datorita framantarilor pe care le are un tanar de liceu, am cautat in acea perioada a vietii mele, sa imi gasesc un “preot iscusit” cum zic sfintii parinti. Astfel pasii mei s-au indreptat catre Biserica din Cincis unde l-am aflat pe Parintele Opre Craciun.
Parintele avea in subordine si parohia satului Izvoarele, astfel vara, mergeam pe jos dinspre satul Izvoarele, peste deal , la Cincis. Acele momente imi vor ramane adanc intiparite in viata mea, iar valoarea lor am inteles-o dupa o lunga perioada de timp, ca de altfel toate cuvintele de folos pe care parintele mi le impartasea.
Discretia in Ortodoxie
La unele framantari care ma incercau, parintele le-a gasit un singur medicament. Exista o revolta fata de atatea nedreptati din jurul nostru pe care le consideram primejdioase, iar ca atare, se impunea a fi luata o drastica decizie. Atitudinea Parintelui a fost una profunda, bine argumentata patristic si biblic, dar mai ales traita. Imi spunea ca trebuie luata o atitudine dar cu dreapta socotinta, caci in Ortodoxie se impune DISCRETIE, nu enfaza si nu tam-tam. Un lucru de care am fost ispitit, si care bantuie viata crestina, este atitudinea de-a taia si spanzura in numele dreptatii. Parintele m-a invatat ca ADEVARUL , care este Hristos, caci el zice “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”, nu are nevoie sa fie aparat, ci trait, caci fiind trait este aparat prin viata noastra. Iar ca pilda de traire, esenta DISCRETIEI este smerenia. Mandria iti dicteaza EU-l, eu trebuie sa fac, eu trebuie sa rezolv cutare si cutare, trebuie sa iau EU atitudine si sa apar eu adevarul. Unde exista EU nu mai exista Hristos, caci El zice “Cel ce vrea sa imi urmeze, sa se lepede de sine” iar sinele este EU-l. Parintele nu este impotriva luarii de atitudine dar in smerenie, iar smerenia are ca atribut discretia. Cand faci un lucru pentru Hristos doar El trebuie sa stie, (nu stie dreapta ce face stanga) iar daca il faci pentru lume, te adresezi ei, iar aceasta nu se mai numeste viata duhovniceasca ci show. Pilda vie a parintelui este insasi viata sa din temnitele comuniste. Nu este acesta un model suprem de atitudine? Cand vrei sa strigi in gura mare, ramai cu strigatul mort, dar viata si faptele tale raman pe veci.
Convertirea energiilor
In aceeasi ordine de idei a revoltelor mele, parintele spunea un lucru cu totul cutremurator, si pe atunci, de neinteles pentru mine. Nu trebuie sa distrugem URA, ravna si energiile noastre, ci trebuie sa le convertim. Ura trebuie folosita impotriva raului, lupta si energiile necesita o canalizare impotriva pacatului. O viziune noua pentru un adevatat doctor de suflete. Asculta cu atentie si punea intrebari pentru a putea face un diagnostic corect. Dupa ce depista boala incerca diferite tratamente dupa structura fiecaruia. N-am intalnit la nimeni combinatia fericita intre umor-intelectual si seriozitate. Era mereu zambitor si plin de glume cu talc. Spunea: “Sunt singurul Craciun si-n zi de Pasti”. Poate provoca zambetul, dar in spatele ei ce sta? In fiecare nastere e moarte si-n fiecare moarte e un sambure de viata, si-n fiecare moarte e Inviere.
Adeseori imi dadea teme ale caror cheie o gaseam in timp. Eu l-am cunoscut ca pe prietenul duhovnic, care vibreaza la suferinta ta. Lacrima de pe obrazul tau era prietena cu lacrima de pe obrazul lui, omul care a inteles suferinta la “facultatile” cele mai inalte (temnitele comuniste). Smerenia era la ea acasa in parintele, in traire in vorbe si in tot. Smerenia pe care o gasim azi doar in carti, smerenia care este luata in deradere, intr-o societate a afirmarii, smerenia calcata in picioare de duhul vremiilor, mandria. Cu toate acestea parintele avea vesminte deloc aurite caci sufletul stralucea. Stralucea pentru Hristos si in Hristos pentru cei care aveau ochi de vazut si minte sa priceapa.
Viu in lectura
Adesea imi recomanda bibliografie de lectura. Ramaneam uimit de un om care sta intr-un sat, fara internet si media, dar care era la curent cu tot ce-i nou publicat. Pentru corecta mea directionare imi recomanda Savatie Bastovoi si printre altele imi zice: “Vezi ca a aparut Terapeutica bolilor spirituale a lui JEAN CLAUDE LARCHET, carte fundamentala ce nu trebuie sa lipseasca din biblioteca crestinului” Intr-adevar am constat ca era cea mai ampla sinteza de gen de pana acum. Mi-a facut cadou cartea Aspaziei Otel Petrescu, STRIGAT-AM CATRE TINE DOAMNE… si m-am indragostit de sfintii marturisitori in temnitele comuniste. Socul meu cel mai mare a fost in perioada studentiei la Sibiu cand s-a amintit numele duhovnicului meu printer cei care au patimit in cele mai grele temnite. Eram cu totul bulversat. Omul care m-a crescut spiritual, n-a dat nici cea mai mica urma de intelegere in acest sens; Apoi am aflat ca nici familia nu stiase nimic, foarte mult timp. Un mare act de DISCRETIE
Smerenia s-a dedus si din stilul evanghelic al vorbirii sale. Nu folosea pronumele personal ci mereu persoana a treia. Cand era necesar sa vorbeasca despre dansul imi vorbea la persoana a treia.
O carte pe care m-a rugat s-o lecturez a fost Al patrulea mag, Alexandra Dumitru, un roman crestin ce are ca fundament identitatea crestina si precrestina a acestui neam.
Poezia preferata a parintelui, pe care am auzit’o cand o recita din memorie, unor seminaristi veniti in pelerinaj, era Cantecul Potirului – Nichifor Crainic.
Stand cu tatal meu la o discutie in livada, am inteles ca, de nenumarate ori, l-a citat pe fratele Traian Dorz. Ii cunostea opera si viata pe care, de altfel, le aprecia.
Parintele Craciun si Parintele Arsenie, doctori iscusiti de suflete.
In 2004, un tanar ucenic, a avut un accident si era oarecum ravasit, si la propriu si la figurat. Parintele, inainte de a-l duce la prietenul sau, Parintele Arsenie Boca la mormant, a explicat din experienta, tainele vindecarii unor boli sufletesti. Cauzele unor napaste nu le poate stii decat Dumnezeu. Omul cand da de ele se intreaba “de ce?”. Nici ucenicii Domnului nu au putut deslusi unele boli sufletesti si originea lor. Desi nu cunoastem mereu cauzele, constatam efectele, si din experieta, putem gasi solutii. Astfel, parintele i-a zis: “Ca ascultare, din acest moment pana la sfarsitul vietii nu vei mai pune alcool in gura. Daca nu vei face asa, incercari mai mari vei avea.” De noua ani a facut ascultare si acum e sanatos si incearca sa duca la bun sfarsit cele inscrise in viata sa de parintele.
De la Biserica din Cincis, unde s-au facut anumite dezlegari, au plecat in graba la mormantul parintelui Arsenie unde au avut loc alte slujbe pentru cei bolnavi. Acolo s-a descoperit urmatorul lucru. Mama lui plangea langa mormant si a spus “Parinte Arsenie te-a tinut in brate cand aveai trei ani”. Asa s-a deslusit cum Parintele Arsenie Boca l-a tinut in brate si la accident (venind de la Silvas la Hunedoara a fost lovit mortal de o masina si lasat in sosea intr-o balta de sange. La spitalul din Hunedoara a avut diagnostic de fractura craniana, la spitalul din Deva s-a constat o simpla lovitura iar in sapte zile a fost ca nou )
Cum s-a intamplat acesta fericita tinere in brate. Tatal tanarului era sofer pe masina mare si transporta material de constructie. Ajuns cu materialele la Prislop la intanit pe Parintele Arsenie Boca, care a deslusit marele necaz din familia sa si i-a rugat sa vina la spovedanie. Ajuns in fata bisericii, cei doi soti aveau pe fata de 7 ani si copilul de 3 ani pe care il tineau in brate. Parintele a venit cu o maicuta. La luat pe prunc in brate, l-a dat maicutei si impreuna cu fetita i-a indrumat spre chilie, pana ce parintii vor sfarsi spovedania.
Preotul si evreul
In perioada regimului comunist s-au facut demersuri pe toate planurile pentru a se obtine distrugerea bisericilor din Valea Cernei, unde avea sa fie actualul lac de acumulare Cincis. Astfel era nevoie si de acordul reprezentantilor Bisericii Ortodoxe. Parintele mi-a spus, lucru confirmat si de alti ucenici, ca cel care era insarcinat cu toate atributiunile administrative din partea comunistilor, la origine era evreu. Demersurile pentru radierea bisericilor s-a facut greoi, in timp si cu negocieri, dar s-au realizat. Preotul responsabil de acele distrugeri (nu-i dam numele) a fost pus in fata unui fapt cu totul cutremurator.
Deloc intamplator, intr-una din zile, dupa finalizarea tuturor demersurilor de radiere a bisericilor evreul vine la parintele si spune urmatoarele: “Eu, care nu cred in Hristos, am facut ceea ce am facut, dar dumneata ce raspuns ii vei da la Judecata?” si se spune ca in acel moment parintele ar fi cazut din picioare ca si secerat – a lesinat. O pilta vie, dostoievskiana a marelui inchizitor din zilele noastre si modul cum il rastignim in viata noastra pe Hristos.
De la acea biserica ortodoxa ce urma a fi daramata s-au salvat frescele pe care parintele Craciun s-a luptat sa le readuca in Muzeul-Schit de la Cincis. Un doctor de suflete si-a dorit un spital duhovnicesc. Despre acest “spital duhovnicesc” avem doua profetii. Cea a parintelui Arsenie o vom relata mai pe urma.
Profetia staretului.
Fiind crescut in atmosfera manastirii Afteia (printr-o imprejurare deloc intamplatoare, cand eram copil, parintele staret m-a luat din fata blocului si m-a dus in varful muntelui) unde parintele Craciun era foarte iubit de obste, parte din ea din aceleasi meleaguri hunedorene, am fost intrebat adesea “Cand mai vine parintele Craciun la noi, la cosit?” Intrebare pe care am adresat-o parintelui cu oarecare mirare, stiind varsta si sanatatea parintelui. Dar el mi-a spus cu aceeasi DISCRETIE: “Mai, eu nu stiu sa cosesc dar stiu foarte bine sa bat coasa.”
L-am intrebat pe parintele Craciun, daca sfintia sa merge des la Afteia, de ce parintele staret nu vine la Cincis. Mi raspuns “A zis ca va veni cand e gata schitul. Deci trebuie sa fac ascultare” Asa a si fost.
Profetiile Parintelui Arsenie Boca.
Cand se intorcea spre Manastirea Prislop, Parintele Arsenie Boca trecea si pe la Parintele Craciun, iar intr-una din aceste vizite ia aratat cu un toiag de alun catre parul lui Lita “Uite, pana aici va fi apa.” Aceasta marturie facea referire la viitorul nivel al lacului Cincis. Parintele Arsenie a mai facut o referire la unele animale din gospodaria familiei parintelui Craciun. Dupa ce i-a atmirat boii din gospodarie i-a spus socrului “Ma, acesti boi ii vei da pe-o semnatura”. N-a inteles nimeni aceste spuse. Faptele s-au adeverit ceva mai tarziu, la colectivizare. Asa au inteles cuvintele Parintelui Arsenie Boca.
Recatehizarea poporului roman
Parintele mi-a marturisit ca exista un act al Parintelui Arsenie Boca ce se afla la Episcopie prin care se face referire la aceea misiune pe care parintele Craciun avea s-o duca la indeplinire. Un lucru este cert, parintele Craciun si cu atat mai mult Parintele Arsenie Boca nu doreau ziduri ci un “SPITAL DUHOVNICESC” la Cincis.
Foarte des l-am auzit pe parintele, si acest lucru este confirmat de ucenicii lui, dezbatand si promovand aceasta tema: “Poporul roman trebuie reincrestinat si trebuie sa incepem cu noi preotii”. Din acest lucru a facut o misiune iar cei care l-au cunoscut pot confirma acest adevar. Daca ucenicii si cu atat mai mult preotii care l-au avut ca doctor de suflet pe parintele,(dar nu numai) ar intelege necesitate preluarii acestei misiuni sfinte, lucrurile ar capata o raza de lumina in bezna zilelor noastre si s-ar pune “un inceput bun”, cum zic Sfintii Parinti.
Azi ma duc la mormantul Parintelui Craciun cu nadejdea testamentului arsenian “Eu de acolo am sa va ajut mai mult”. Acest lucru ce alina din durerea pe care o incerc vizavi de neintelegerea, neascultarea, si putina folosinta a clipelor cu parintele Craciun.
De multe ori in viata pretuim cu adevarat un lucru atunci cand nu-l mai avem. Este o realitate dureroasa pe care o simt . “Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem şi nu e.”
Voia omului si voia lui Dumnezeu
Mereu mergeam la sfintia sa pentru sfat si consultare in ceea ce imi doream sa fac. Parintele indemna adesea sa ne gandim la voile (proiectele noastre) daca sunt in acord cu voia lui Dumnezeu. Mereu aceasta tema teologica a fost si este pentru mine o tema cu greutate. Cum putem intuit sau cunoaste concordanta intre voia noastra si voia lui Dumnezeu. Parintele spunea ca e necesar o stare de rugaciune si post pentru a ne descoperi Dumnezeu, prin diferite mijloace, care este cursul bun al lucrurilor. Este primejdios sa te impotrivesti voii lui Dumnezeu staruind in voia ta, dar paradoxal, pe aceeasi linie, se poate intervenii cu opozitia starii de indelunga rabdare si nadejde. De exemplu, Zaharia se putea incadra in aceasta antiteza. Toata viata se roaga pentru un copil. Daca nu e voia lui Dumnezeu, atunci la ce sa se impotrivesca sa tot insiste. Sau perseverenta si increderea ca atunci cand va vrea Dumnezeu se va intampla, este pozitia corecta. Parintele spunea ca trebuie sa mergem dupa sfaturile sfintilor parinti. Sa traim intr-o viata duhovniceasca: post, rugaciune, marturisirea, euharistia si increderea in mijlocirea duhovnicului catre dumnezeu. Mi-a spus “Uite, si eu pot gresi. Au venit patru tineri la mine pentru binecuvantare de-a merge in manastire. Doi au ramans si s-au calugarit, devenind chiar preoti, iar doi au plecat din manastire, unul ziua cu binecuvantare, altul fara binecuvantare noaptea.” Deci planurile lui Dumnezeu nu le pot stii cu adevarat decat sfintii, carora le descopera dumnezeu planurile Sale. Eu nu sunt sfant – spunea parintele. Deci daca nu suntem sfinti, noi bajbaim si avem datoria sa traim dupa voia lui Dumnezeu, caci sfintenia nu e o alternative ci o porunca data de Hristos “Fiti sfinti!”
Articol publicat in Revista Timotheos nr. 2(104)/2013
Manastirea Marea Lavra
Marea Lavra este prima mare manastire zidita in Sfantul Muntele Athos, fiind intemeiata in jurul anului 963, prin nevointa Sfantului Atanasie Athonitul din Trapezunt, cu ajutoare banesti date de imparatii bizantini Nichifor Focas (963-959) si Ioan Tzimikes (969-973). Manastirea a fost inchinata Bunei Vestiri, insa dupa adormirea Sfantului Atanasie, manastirea a luat drept hram Adormirea Cuviosului, care se praznuieste in data de 5 iulie. In aceasta manastire a trait cel mai cunoscut imnograf bizantin, Sfantul Ioan Cucuzel.
ABURUL ALBASTRU – Parintele ARSENIE BOCA, evocat de preotul OPREA CRACIUN din Cincis –
Foile lipite
– Cand l-ati cunoscut pe Arsenie Boca, parinte Oprea?
– L-am cunoscut personal de-abia dupa ce am iesit din inchisoare, in 1956, dar auzisem despre el inca din 1942-43, cand faima predicilor sale de la manastirea Sambata aduna acolo tot Ardealul. Dar si in puscariile comuniste circulau povesti despre el. Eu eram la Canal, cand am aflat despre Parintele Arsenie Boca ceva cu totul tulburator, o intamplare povestita de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese inchis pentru ca facea parte dintr-o asociatie crestina a studentilor si elevilor, ce promova cuvantul lui Hristos si viata crestina. Povestea lui mi s-a incrustat ca o pecete in memorie si n-am uitat-o pana in ziua de azi: “M-au ridicat intr-o noapte, la trei luni dupa ce pe unii dintre colegi ii arestasera deja, iar altii apucasera sa fuga in munti, la partizani. Si intamplarea a facut ca m-au pus in aceeasi celula cu Parintele Arsenie Boca. Il stiam bine, cu mult dinainte, pentru ca pe atunci, noi, studentii de la Sibiu, mergeam des la Manastirea Sambata si eram toti electrizati de el. Si cand m-am trezit intr-o dimineata, numai ce il vad pe Parintele cum se plimba cu pasi iuti prin celula. Se ruga. Soptea, neauzit, rugaciuni.
Asa se faceau rugaciunile in puscarie, pe tacute, cu sufletul. Chiar in ziua aceea imi venea si mie randul la ancheta si, cu putin inainte de a fi scos de gardieni din celula, Parintele Arsenie a ramas nemiscat ca o stana de piatra, langa usa. Mi-a zambit ocrotitor. Atat. Am trait apoi cinci ore infioratoare de ancheta, iar cand m-au bagat la loc, in celula, parintele Arsenie era in aceeasi pozitie in care il lasasem cand am plecat. Stana de piatra. Dupa o vreme, a urmat judecata, la Tribunalul Militar. Pe masa judecatorului se aflau dosarele cu declaratiile noastre. Eram pierit! Aflasem ca toti tovarasii mei declarasera sub torturi si ce facusera si ce nu facusera. Fusesera batuti salbatic. Asa ca urma sa fiu condamnat pe masura, la 25 de ani de puscarie. Ei bine, atunci s-a intamplat o minune! Judecatorul, cand a inceput sa-mi rasfoiasca dosarul, nu a putut dezlipi doua foi. Si nici nu si-a dat sema de asta. Si in alea doua foi erau acuzatiile cele mai grave la adresa mea. Si uite asa, am scapat pe o cale miraculoasa, cu numai doi ani jumatate de pedeapsa. Sunt sigur ca salvatorul meu fusese parintele Boca si taria rugaciunilor lui”.
Sfintii cu ochi albastri
– Va mai amintiti prima intalnire cu Parintele Arsenie?
– In 1958, dupa iesirea din puscarie, m-am dus la Manastirea Prislop, intr-o sambata de Florii, impreuna cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care il cunostea din Vata de Sus, satul natal al parintelui Arsenie Boca. Desi ne-a vazut si stia ca il cautam, n-a vorbit cu noi nici sambata, nici duminica, pentru ca tot timpul, in urma lui, roiau cel putin trei securisti, pandindu-l ce vorbeste si ce predica. Luni, insa, cand ceilalti credinciosi au plecat, noi ne-am gasit dinadins de lucru, la taiat de lemne.
Parintele Oprea Craciun, in odajdii cusute de padureni
Si Parintele Arsenie ne-a chemat in biserica si am vorbit cu el, ca la spovedanie. Mie mi-a spus sa nu ma calugaresc, iar celuilalt i-a spus: “Tu nu te insori!”. Si, intr-adevar, a ajuns calugar la manastirea Lainici. Parintele iti citea viata ca-n palma. Dobandise o putere asa de mare prin rugaciune, incat strabatea cu privirea si mintea pana in cele mai adanci tainite sufletesti.
– Puteti sa faceti un portret al Parintelui Arsenie Boca?
– Era un om foarte smerit. Nu era napraznic, asa cum se spune, dar era categoric. Daca iti spunea ceva, la spovedanie, de pilda, musai asa trebuia sa faci. Era de statura potrivita, dar totusi mai inalt, era roscat la par si cu ochi albastri. Tocmai de aceea, Parintele isi picta toate icoanele – de la Maica Domnului, pana la Iisus – cu ochi albastri. Toti pictorii pun in operele lor ceva din ei insisi, fara sa vrea. Asa ca icoanele pictate de Parinte au ceva si din infatisarea lui.
– Cat de tare v-ati apropiat de Parintele Arsenie?
– Cu vremea, devenisem destul de apropiati, mai ales ca sotia mea il cunostea, si ea, inca din tinerete. Cu un an inainte de-a muri, de pilda, Parintele Arsenie m-a chemat la Prislop, impreuna cu preoteasa mea, ca sa schimbam, pe indelete, o vorba. Atunci am vazut si eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Parintele pusese sa i se ciopleasca data mortii, cu sase luni inainte de a muri. Stiuse exact cand va merge la Domnul. Iar cand a murit, copiii mei s-au numarat printre cei care i-au sapat groapa.
Trei minuni
– Mormantul facator de minuni al parintelui Arsenie Boca a intrat in legenda. Ca apropiat al marelui duhovnic de la Prislop stiti, cu siguranta, si sfintia-voastra, astfel de intamplari.
Muzeul si viitoarea manastire de maici din Cincis
– Nu stia nimeni, atunci cand a murit Parintele Arsenie, ca el va face binele si in duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormantul sau sunt adevarate. Eu stiu trei cazuri asupra carora nu planeaza nici o indoiala.
Am cunoscut acum cativa ani o femeie foarte bolnava. Fusese internata si la Bucuresti, ii facusem si eu Maslu si 40 de Liturghii, Sarindarul, cum se numeste in preotie, asa ca femeia iesise pe loc din spital, de s-au mirat si doctorii cei mari. Dar tot mai avea unele neputinte. Dupa doi ani, s-a imbolnavit iar, rau de tot, si au trebuit s-o duca iar la spital, la Deva. Si atunci, o femeie din Silvasu de Jos, o comuna de langa Prislop, care le aducea lor de doua ori pe saptamana lapte, il intreaba pe stapanul casei: “Dar doamna unde-i?”. “E bolnava”. “Si de ce nu apelati dumneavoastra la Parintele Arsenie? Ca eu am avut un copil foarte bolnav si am luat o camasa de-a lui, m-am dus la mormantul Parintelui si am pus-o pe cruce si m-am rugat lui Dumnezeu si Parintelui sa se indure de mine. Si cand m-am intors acasa la copil, copilul meu era sanatos!”. Atunci neamurile femeii bolnave au luat si ele o camasa si s-au dus cu ea la Prislop. Ce va spun acum mi-a povestit barbatul ei: “Cum am intrat in curtea manastirii, am inceput sa ma rog, in gand, Parintelui Arsenie, sa se indure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormantul lui, am pus camasa pe cruce si m-am rugat si acolo cu lacrimi si cu credinta in Dumnezeu”. Dupa numai o saptamana, au venit amandoi la mine, si nevasta era sanatoasa tun.
Alaturi de sotia sa
A doua intamplare am aflat-o de la un om care lucrase la cladirea staretiei noi, de la Prislop. Nu stia cine e Parintele Arsenie. Abia dupa inmormantarea lui, a aflat cine fusese. Omul suferea de dureri cumplite de oase, incat mergea incovoiat, de-abia se tara. Dar dupa ce s-a dus sa se roage la mormantul Parintelui, n-a mai simtit nici o durere, si mergea drept.
A treia minune pe care o stiu eu de la mormantul Parintelui Arsenie Boca e si cea mai grozava. Prin anii ’90, am cunoscut o familie dintr-un sat de langa manastirea Cotmeana din Arges. Cazul lor era foarte grav. Bietii oameni aveau doua fete si un baiat, stapaniti de duh necurat! Fata, in mod deosebit, nu se putea apropia cu nici un chip de vreo biserica. Nici la cativa metri nu se putea apropia! Imediat, o forta nevazuta i se punea in piept si nu putea intra. Bietii parinti si-au dus copiii la manastirea Sihastria, unde Parintele Cleopa le-a facut Maslu si slujbe indelungate. Dupa asta, au fost mai usurati, s-au eliberat de presiunea necurata ce-i stapanea, iar fata a facut chiar Teologia. Dar chiar si asa, inca mai avea o apasare rea cand venea la biserica, pe care se lupta sa o inabuse. Intr-o zi, o prietena de-a ei, doctorita, ce avea o evlavie deosebita la Parintele Arsenie, a luat-o cu ea, la mormant. Ce-a urmat a fost de neinchipuit. Dupa o vreme de rugaciune inlacrimata in fata mormantului, fata a cazut fara vlaga si a intrat in coma profunda. Doctorita, care cunostea simptomele comei, s-a ingrozit! “Am adus-o sa moara cu zile aici” – se jelea. Dar n-a trecut o jumatate de ora, si fata s-a trezit. Era complet sanatoasa. Apoi mi-a povestit ce-a trait acolo: “Cat am zacut prabusita, fara suflare, la mormantul Parintelui, am vazut ceva. Un vis aievea, din alta Lume… Am vazut cum din mormant s-a inaltat, de-odata, un abur albastru. Din clipa aceea, duhul rau m-a parasit pe vecie, sfartecat de lumina iesita din mormantul Parintelui Arsenie!”…
– Sotia dvs., care i-a fost ucenica, in tinerete, parintelui Arsenie Boca, mi-a spus ca venea adeseori la Cincis. Ce-l aducea incoace, in inima tinutului padurenilor?
Biserica huniazilor, inecata in apele lacului
– Intr-adevar, se pare ca aproape nu exista loc in Ardeal unde Parintele sa nu fi lasat vreo urma. La Cincis venea dupa 1958, cand se reinfiintase manastirea Prislop, care nu-i asa departe de noi. Era cu trei ani inainte de a se face lacul de acumulare pe raul Cerna, cand nu banuia inca nimeni ca biserica satului va fi inghitita de ape. Biserica aceea era monument istoric extraordinar de valoros. Fusese inaltata la 1459, pe vremea lui Ioan Corvin. Avea o pictura veche si frumoasa, de pe la jumatatea secolului al XVI-lea. Inundarea bisericii s-a facut in 1961-1962. Ultima cununie care s-a facut acolo a fost chiar cununia mea cu doamna preoteasa, in 1962. Cand ne-am cununat, apa ajungea pana in tinda bisericii, mai avea putin si ajungea la sfinti. Stiu ca Episcopia de atunci a Aradului a dus tratative cu Combinatul Siderurgic Hunedoara sa nu darame biserica, ca-i monument istoric. Combinatul facea lacul asta cu scopul de avea apa pentru uzina. Biserica huniazilor era mai pe deal, s-ar fi putut face un zid in jurul ei si ar fi fost salvata. Dar nu s-a reusit. Comunistii erau hotarati sa darame bisericile ortodoxe, cu orice pret si sub orice pretext. Pentru lacul asta al lor, au daramat aici trei biserici ortodoxe: biserica din Cincis, biserica din Cerna si biserica din Baia Craiului.
Fresca din biserica scufundata
Ei bine, parintele Arsenie a stiut cu mult inainte ce se va intampla. Urcand el pe dealurile Cincisului, cu sotia mea, care era pe atunci domnisoara, cu o sora a ei si cu alte credincioase din sat, se opreste brusc in fata bisericii din Cincis, intinde bata pe care o tinea pe un umar si zice: “Pana aici va fi apa peste zona asta!”. “Cum, Parinte, vom muri toti?”, l-au intrebat credincioasele. “Nu moare nimeni, biserica moare”, a zis parintele. Dupa ce biserica a fost inghitita de ape, Parintele Arsenie Boca, care a continuat sa vina la Cincis, ne-a poruncit: “Voi sa faceti un muzeu, unde sa se pastreze frescele care s-au evacuat din biserica. Sunt de nepretuit!”. Intr-adevar, frescele fusesera scoase de pe perete, inainte de inundare, si duse la Bucuresti. Si de acolo au fost aduse niste copii, pitite la Castelul Corvinestilor. Si ne-a mai zis Parintele Arsenie, ca atunci cand facem muzeul, sa aiba si un etaj, unde sa fie chilii pentru calugari. O manastire mica, care sa respecte cu strictete randuiala bisericii noastre ortodoxe, incat sa mai ridice satul si tinutul acesta, saracit in ideal si credinta. Si cum a zis parintele, asa s-a intamplat. Ne-a ajutat Dumnezeu si uite ca muzeul e gata, iar manastirea din Cincis isi asteapta vietuitoarele. Din cate minuni implineste parintele Arsenie Boca, aceasta are o insemnatate aparte. Nu e un dar de bine pentru un singur om, ci pentru o intreaga comunitate. Dumnezeu se intoarce in satele padurenilor, cele risipite prin munti.
Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu; ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu Ma duc la Tatal; (Ioan.14:12)
1. “Parintele Arsenie Boca nu stapanea insa numai tainele oamenilor si ale Cerului ci si pe cele ale animalelor salbatice. Iata un episod povestit de un cetatean care il transporta pe parintele cu carul undeva. Trecand printr-o padure, i-a cerut sa opreasca. A coborat si s-a dus direct la un lup care dormea langa un copac de langa drum. L-a trezit si i-a spus sa plece de acolo pentru ca sperie lumea. Si lupul a plecat! Apoi un cor de pasari a venit deasupra carului si a inceput sa-l psalmodieze cu ciripitul lor vesel. Parintele le-a multumit si le-a spus sa se intoarca de unde au venit. Si pasarile au procedat intocmai. Altadata era un grup de oameni care s-a intalnit pe carare cu un urs. Oamenii s-au speriat, dar parintele Arsenie s-a dus linistit la urs, l-a pris de o ureche si i-a spus sa se intoarca in padure. Si ursul s-a executat si el intocmai.”
Parintele ArsenieBoca, un om mai presus de oameni. (Marturii vol.4), Ed. Agaton, Fagaras, 2011, pag. 91
2. “in timpul cand Parintele vorbea cu noi, un caine latra foarte tare si-l deranja si pe dansul cand vorbea cu noi. Era cainele pe care-l avea parintele Bunescu la casa parohiala a satului Draganescu. Cainele era pe lant si, simtindu-ne pe noi, isi facea datoria. Eu, care il stiam pe Parintele Arsenie ca e foarte atent la toate, ma gandeam si-mi ziceam in gand: “Cainele asta face mare galagie si pana la urma sa nu avem urmari, mai ales Parintele Arsenie” Pe cand ma framantam cu aceste ganduri, Parintele Arsenie ne lasa si se duce la caine si ii zice: “Ma sa taci, sa nu mai faci galagie!” Cainele a latrat mai departe. Parintele se duce din nou la caine si-i spune: “Ma, sa taci , ca daca nu eu te fac sa taci!” .Dar cainele nu a tacut nici a doua oara. Atunci Parintele l-a luat de lat si l-a dus dupa casa parohiala. Parintele s-a intors si imediat dupa dansul a venit si cainele, tot asa pe lant, cum era inainte, dar tot timpul cat am stat nu i-am auzit gura” pag. 161
3. “Un lucru nu mi-a iesit nicodata din suflet, ce mi s-a intamplat odata, cand veneam spre manastire. Era toamna tarzie, cazusera frunzele, prin noiembrie, asa, si era un deal prin padure, o panta. Cand am ajuns la baza acelei pante, caii nu mai voiau sa urce, ba mai mult decat atat, erau agitati si nechezau intr-una. Ca sa mearga, eu ii bateam, insa Parintele a zis, in stilul caracteristic: <<Stai ma, nu mai bate caii.>> Si apoi s-a ridicat in picioare si a zis cuiva din varful dealului: <<Ma, ia pleaca de acolo>>. Si dupa o tufa mare de maracini a plecat un lup mare cat un vitel.” pag 176
“Tomo”, i-a zis Isus, “pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.” (Ioan.20:29)
Cum descopera americanii ORTODOXIA, ca pe o comoara – Muntele Athos, undeva izolata si plina de lucruri de mare valoare.
Un documentar realizat cu multa sinceritate intr-un loc considerat izvor datator de sfintenie, producator de sfinti si culmea, realizat de americani. O frumoasa viziunde in exterior ce poate genera macar curiozitati daca nu convertiri…
“Cand eram eu venit la manastire un autocar venit de la Bucuresti – erau si parlamentari, doctori, profesori – toti au avut vedenie la izvorul Parintelui de jos, aproape de manastire. Oamenii dadeau declaratii ce au vazut, toti cei de acolo. Nu vedeau la fel toti. Vedeau cum deasupra manastirii era tot o intunecime, cerul s-a deschis deasupra izvorului si soarele venea spre pamant sa se izbeasca cu putere mare; au crezut ca-i sfarsitul lumii. Dupa ce au vazut ca vine soarele, vine soarele… Numai ca nu s-a mai apropiat, ci a inceput sa se schimbe, sa faca culori si, dintr-o data, pe langa soare, s-a vazut Maica Domnului pe cer cu Mantuitorul in brate si avea toate culorile acelea si soarele pe picioarele ei. De jur imprejurul lor, in jurul izvorului pe campul acela, pe acolo, zburau ingerii. Povesteau cat de frumosi erau ingerii, cum straluceau ca stelele. Era un baiat cu care am vorbit si l-am intrebat daca crede in Dumnezeu. A zis ca n-a crezut pana aici la manastire. Si i-am spus ca daca el a vazut minunea asta si-i mai spune si altuia, acela crede? A zis ca nu stie daca crede, pentru ca nici el nu a crezut… Ei marturiseau asta. Erau intelectuali, nu stiu…le e rusine sa marturiseasca, le e rusine sa spuna…”
Parintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni – vol 4, Ed. Agaton, Fagaras 2011, pag. 131-132
Argumentele Maicutei Zamfira referitor la plagiatorii si raufacatorii Parintelui Arsenie Boca. Se aduc si dovezi in manuscris cum Parintele Arsenie se dezice de modelul “fanatic, incult si mincinos” (cuvintele parintelui in manuscri).
Oamenii suferind de slava desarta si in dorinta de afirmare, neavand nimic valoros, se leaga cu disperare de oameni, intamplari si fapte de valoare. Conditia de parazit le ofera alinare si profit. Atrag privirea dar nu cunosc gustul eternitatii.
“oamenii nu rabda un Dumnezeu care sa se amestece in viata lor. Ei cred ca ceva poate sa existe, insa ceea ce exista trebuie sa se incadreze in campul lor de cunoastere si, mai ales, in campul preferintelor si al preocuparilor lor.” pag 60
“Cam asa arata discursul remixat pe care diavolul l-a soptit Evei in rai. De ce esti proasta Eva, ai atata putere, stapanesti peste animale si peste stihii, nu-ti inchipui ca ai putea sa stapanesti si fara sa ai asupra ta tot timpul controlul lui Dumnezeu? Oricum, El ascunde de voi un mare secret, de fapt El se teme ca, daca o sa mancati din acest pom, o sa stapaniti si peste El, de asta nici nu va lasa. Tu insa nu fi proasta, manca din el, invinge-L pe Acest rau facator invidios care nu va lasa sa va bucurati adevarat de viata!” pag.66
“Lumea este un sanatoriu de bolnavi, care se folosesc unii de altii ca medicament pentru boala lor” pag 97
“orice clipa trebuie traita astfel incat sa nu te lipseasca de accesul la clipele ce vor urma” pag. 100
simonciriade 